Ce trenduri sunt in voga in acest sezon?


Fie ca iti convine, fie ca nu, sezonul rece este aici si trebuie sa iti alegi hainele adecvate care sa te fereasca de frig. Pentru ca stim ca esti o femeie care vrea sa fie mereu in pas cu moda, iti prezentam cateva din trendurile care tin primele pagini in sezonul de iarna 2014-2015.

Cojoacele sau gulerele care au blana de oaie sunt foarte la moda in acest sezon si sunt recunoscute pentru ca te feresc cel mai bine de frig. Daca stai sa te gandesti, stramosii nostri foloseau acest material in sezonul rece si erau foarte bine protejati de frig, deci e clar ca eficienta lui nu poate fi contestata. Poti alege un cojoc in culori naturale, cu maro si bej si il poti combina cu o rochie florala pe dedesupt pentru un aer pop. Poti alege o vesta sau un mantou mai lung si te poti juca in voie cu o paleta larga de culori. De asemenea, poti gasi haine ca sa aiba combinatie de acest material cu un alt gen de blana naturala.

Capele sunt pentru doamnele care doresc sa fie moderne si protejate de frig, dar nu sunt prea mari fane a paltoanelor sau gecilor. Capele sunt extraordinare pentru ca au o versatilitate deosebita si pentru ca au capacitatea de a se transforma, fie pe zi, fie pe seara. De exemplu, pentru un outfit relaxat de zi, alege o pereche de blugi skinny, un pulover calduros, o capa din stofa, un sal oversized si o pereche de cizme de calarie si esti gata de plecare. Pentru seara, pastreaza capa, dar pune pe tine o rochie, o pereche de ciorapi negri mati, o pereche de botine stiletto si un clutch si esti gata de iesit in oras. Poti alege cape in culori si materiale clasice, sau poti alege imprimeuri vesele si cape cu aplicatii diverse.

Ponchourile fac parte si ele din familia capelor, insa, de cele mai multe ori, le intalnim franjurate si cu imprimeuri vesele ce ne duc cu gandul la cultura mexicana de unde, de fapt, si provine aceasta piesa vestimentara.

Franjurile si penele sunt si ele foarte importante in acest sezon. Poti alege o rochie de seara pretioasa cu model cu pene sau facuta in totalitate din acest material. Sau, poti opta pentru un mantou extravagant cu pene sau cu franjuri, care va atrage cu siguranta toate privirile. Sunt piese vestimentare pretioase, costisitoare si destul de greu de intretinut.

Nici in acest an nu este uitat printul care ne duce cu gandul la Alpi astfel ca intalnim imprimeurile specifice cu fulgi sau combinatiile de culori alb rosu albastru pe pulovere, cardigane si jachete. Nu te sfii sa porti un astfel de cardigan in combinatie cu o fusta de piele si tocuri inalte. Daca este un model oversized, pune accent pe talie purtand o curea.

Bluzele pe gat au primit o reinventare in ceea ce se numeste Turtleneck. Este acel gat inalt si putin largut si este intalnit in special la bluzele de tip maleta. Alege una intr-o culoare clasica, precum alb sau negru si vei putea face zeci de combinatii si tinute In jurul ei.

Un alt trend este cel al hainelor oversized. Vorbim in special despre haine destinate partii de sus a corpului, cum ar fi paltoane sau pulovere. Nu este primul an cand aceste haine apar pe podiumuri, insa gratie succesului pe care l-au avut, designerii s-au gandit sa refoloseasca trendul si in acest an.

Asteptam comentariul tau:

Comentarii:

Tags: