Rochii de seara potrivite pentru Craciun – idei de tinute online


Zile de nastere, luna martie si curand, sarbatorile de sfarsit de an…suntem cam rasfatate, noi doamnele si domnisoarele, sa recunoastem. Intotdeauna exista motive pentru achizitii mai mult sau mai putin necesare. Cu justificarile de rigoare, fata de noi insene. Insa, Craciunul chiar este o ocazie, care necesita o tinuta deosebita pentru care nu trebuie sa mai dam socoteala. Nici mustrarilor de constiinta, nici garderobei supraaglomerate nici vreunei persoane din imediata noastra apropiere, care are obiceiul de a ne contoriza cumparaturile.

Cum ne imbracam de Craciun? Grea intrebare…Si totusi, raspunsul nu este chiar atat de dificil. Daca suntem la serviciu in ziua premergatoare acestei sarbatori, va trebui sa construim o tinuta care sa tina cont de mediul de lucru. In general, petrecerile de Craciun de la birou, se desfasoara la sfarsitul orelor de program. Asadar e nevoie de o tinuta care care sa ne ofere confort pe parcursul unei zile normale de lucru la care se adauga cateva ore, petrecute cu sampanie, voie buna si dans, alaturi de colegi.

Nu putem pleca de acasa cu o a doua tinuta de schimb in geanta, pentru ca am parea exagerate. Dar nici nu putem sta o zi intreaga cocotate pe tocuri de 10 cm, purtand o rochie foarte scurta si foarte decoltata.

Daca optam pentru rochie, trebuie sa avem grija la material si la lungime. Un material prea stralucitor sau prea transparent nu ar fi o alegere potrivita. Nici un tricotaj anost, lung pana la calcaie nu ar fi potrivit cu spiritul Craciunului.

Putem alege o rochita de cocktail, pana la genunchi, al carei decolteu ar putea fi strategic acoperit cu un taior sau cu un sal, pana in momentul petrecerii. Culorile pot reprezenta o tinuta in sine daca tinem cont de cateva lucruri: o croiala simpla poate deveni o tinuta de petrecere daca alegem o culoare care se remarca, spre exemplu rosu sangeriu in timp ce, unei tinute in care exista deja elemente festive (decolteu, materiale transparente etc.) i se potriveste o cromatica care sa imblanzeasca putin imaginea de ansamblu si pastelurile, sau chiar negrul sunt alegeri bune.

Ei bine, in privinta petrecerii de Craciun care se desfasoara intr-o locatie selecta, un club, un restaurant sau un hotel, altfel stau lucrurile. Avem neaparata nevoie de tinuta de seara si rochia este articolul vestimentar cel mai potrivit. Avem suficient de mult timp pentru a ne hotari asupra lungimii, tesaturii, croielii si accesorizarii. In primul rand, sa nu uitam ca vorbim despre o petrecere cu foarte multe bucate traditionale pe masa. Daca nu facem parte din categoria celor ce nu pot rezista ispitei de a degusta tot ce se serveste, putem sa imbracam o rochita mulata, neagra, din catifea. Daca ne sitam in tabara cealalta, cea mai inspirata alegere ar fi rochita retro stilul anilor ’20-’30,  cu talie lunga, usor lejera si stratificata. In plus, tesaturile specifice realizarii acestor tinute ca si cromatica din zona pastelurilor, vor masca circumferinta taliei, modificata de multimea de mancaruri servite.

In privinta accesoriilor, opulenta nu este potrivita cu spiritul Craciunului.  O bijuterie simpla, un sal sau o esarfa ar putea fi singurele accesorii de care sa avem nevoie. In definitiv, Craciunul este o sarbatoare la care, mai mult decat felul in care aratam, conteaza starea de bine datorata celor dragi, alaturi de care petrecem.

Idei de rochii pentru seara de Craciun pe care le gasim in magazinele online

Acest articol nu ar fi fost complet daca nu adaugam si cateva modele de rochite numai bune de purtat in aceasta seara foarte speciala. Selectiile noastre cuprinde trei magazine online de top care va ofera numai produse deosebite.

Rochii speciale pentru Craciun, de culoare rosie oferite de magazinul online Evio

Intra in Magazin!

Daca vrei sa te simti ca o printesa si ai parte de o petrecere speciala in seara de Craciun, atunci nu rata aceste rochite deoarece pur si simplu vei straluci. Oferta Evio este mult mai variata si iti recomandam sa o descoperi in intregime.

Rochii de seara cu broderie promovate de InPuff

 Vezi preturi in Magazin!

Iata o alta forma a elegantei desavrasite, rochiile cu broderie. Cu un asemenea model de rochita succesul este garantat pentru ca veti arata absolut impecabil. Nu pierdeti categoria speciala creata de magazinul online InPuff pentru tinute de Craciun.

Rochii moderne pentru Craciun de la Zega

Afla detalii in Magazin!

Iata inca patru modele de rochii deosebite pentru seara magica de Craciun. Magazinul online Zega va asteapta cu nenumarate idei de tinute pentru aceasta zi.

Asteptam comentariul tau:

Comentarii: