Vestimentatia pentru scoala sezonul toamna-iarna 2015


Stilul vestimentar al celor mici nu este altceva o reproducere mai colorata si mai vesela, a stilului vestimentar de zi cu zi de pe segmentul adulti. Asa cum noi, avem in garderoba haine potrivite pentru toate situatiile – strada, birou, petreceri, plimbari etc. identic, in garderoba celor mici regasim hainute potrivite activitatilor si locatiilor unde ei isi petrec timpul, caracteristic varstei. Sau cel putin, asa ar trebui.

Dupa cum bine stim, micutii, cel putin pana la o varsta, sa zicem 13-14 ani, isi aleg modelele din imediata lor apropiere – mama, tata, o sora mai mare la care se adauga, influentele inevitabile din exterior – colegi de scoala, prieteni, moda strazii si desigur, ceea ce poarta vedeta serialului lor preferat. Daca tinem cont de toate aceste lucruri, vom reusi sa facem un compromis intre ceea ce vrem noi, ca parinti, ceea ce-si doresc ei si ceea ce se cade a fi purtat, in functie de situatie.

Scoala, ca si locul de munca, in ceea ce-l priveste pe un adult, este un mediu care impune o tinuta decenta, civilizata sau altfel spus, care sa nu atraga atentia. Asta nu inseamna ca (exceptand scolile care impun uniforma!) trebuie sa ne imbracam copiii in negru si alb! Nicidecum. Inseamna doar ca trebuie sa le cultivam, inca de la varste fragede, gustul pentru tinutele care se remarca prin eleganta si stil, si nu prin detalii care-si regasesc locul in sfera kitsch-ului.

Asadar, ce trebuie sa cuprinda vestimentatia pentru scoala, in acest sezon? Vom incepe cu baietii, deoarece in privinta lor este mult mai simplu. Nu au inclinatii pentru culorile extravagante (roz, galben, verde fosforescent!) si, trebuie sa spunem ca sunt si ceva mai docili decat fetitele. Teoretic, tinuta lor de scoala nu ar trebui sa ne dea mari batai de cap.

Inainte de a va oferi cateva sugestii, trebuie sa subliniem faptul ca, fiind toamna, tesaturile pe care le alegem trebuie sa se incadreze in zona tesaturilor naturale – bumbac, lana, casmir, in special, atunci cand vorbim despre articole vestimentare purtate aproape de piele. In privinta exteriorului, avem mai multe aspecte de luat in calcul, ca spre exemplu rezistenta la uzura, la murdarie, confortul, usurinta spalarii etc.

Iata ce ar trebui sa cuprinda tinuta de scoala a baietilor:

Camasa – va fi intotdeauna o piesa de rezistenta in tinuta masculina. Daca este o camasa mai plina, din denim sau lana, se poate purta cu maieu sau tricou pe dedesubt. Ideea este  ca acesta sa nu se vada prin tesatura camasii. In functie de stilul sau de personalitatea fiecarui baiat, camasa (daca este clasica) se poate accesoriza cu un papion intr-o culoare neutra sau chiar cu o cravata in miniatura.

Cardigan sau sacou? – si acest articol vestimentar se va alege in functie de stil. Sacoul este o piesa vestimentara care va avantaja mereu silueta masculina, fara riscul de a parea demodat. Pe de alta parte, cardiganul e in trend si pe segmentul de moda dedicata celor mici si, in afara faptului ca este confortabil la purtare, arata foarte bine in combinatie cu o camasa.

Jeansi sau chino? – jeansii sunt preferati datorita usurintei asortarii dar si  rezistentei la uzura. Dat fiind faptul ca vorbim despre o tinuta de scoala, nu se recomanda blugii cu rupturi, oricand de trendy ar fi ei. Chino, sunt o recomandare excelenta pentru aceasta perioada a anului – confortabili si eleganti! Arata ca pe podium, in combinatie cu o camasa casual si un cardigan.

Geaca – scurta sau lunga, poate fi aleasa din categoria parka, foarte calduroasa si usoara. Poate la fel de bine sa fie si din tesaturi similare denimului sau din lana. Se asorteaza chiar mai bine pe stilul casual dar poate fi mai greu de curatat sau de spalat.

In privinta fetelor, aveam o paleta mult mai larga de articole vestimentare recomandate pentru tinutele de scoala.

Fusta – chiar daca e toamna si vremea e ceva mai rece, fusta este o buna optiune. Dreapta, din denim sau mai ampla, dintr-o tesatura mai usoara, se poate cu usurinta combina cu nelipsitii colanti. Un aspect care conteaza foarte mult, este lungimea – pana la genunchi, este cea mai buna alegere!

Jeansi – ca si in tinutele pentru baieti, jeansii se recomanda pentru ca sunt foarte usor de combinat. Merg purtati atat cu o camasa, cat si cu un pulover oversize, cu lucratura in relief sau cu imprimeuri. Pe segmentul feminin, sunt modele mult mai variate dar, pentru ca vorbim despre o tinuta de scoala, se recomanda jeansii cu talie normala si fara rupturi. Pot fi skinny sau boyfriend, in functie de preferinte.

Vesta din blana – este un accesoriu foarte chic, potrivit perfect acestui anotimp. Se poate asocia atat cu fusta cat si cu pantaloni. Poate fi purtata peste un pulover foarte gros sau peste o jacheta mai usoara.

In privinta culorilor, ele nu trebuie sa agreseze vizual. Camasile albe sunt nu doar decente ci si de bun gust si dau un aspect general de prospetime si eleganta. Fustele (cele care nu sunt din denim) sau pantalonii casual cat si colantii, se aleg tot dintr-o paleta cromatica mai linistita. Ca idee, anul acesta se poarta marsala si verdele olive. O sugestie excelenta pentru acest sezon, nu-i asa?

 

Asteptam comentariul tau:

Comentarii:

Tags: